Mai ales despre mine

Sunt aici de trei luni. Nu mă mai mutasem de opt ani, și atunci eram alt om. Orice-aș face, văd că nu se lipește nimic de mine – și asta nu e valabil numai aici. Așa este peste tot, așa a fost și în Viena, acum câteva săptămâni.

Coloana asta de viață din mine nu va mai tăcea niciodată. De nenumărate ori sunt pe cale de a repeta greșelile trecutului, de a vrea să mă pierd, nimicesc, să mă contopesc cu vreo idee sau vreun alt lucru abstract. Dar asta nu mai merge. Deloc. Acum mi-am asumat responsabilitatea pentru mine, și sunt cu mine, la bine și la rău. Și când e bine e bine, și e rău atunci când e rău. Și totul este necesar.

Dacă reușești să fii sincer cu tine, totul se termină cu bine. Asta am simțit-o pe pielea mea de prea multe ori ca să cred că este o concidență. Mult prea tare m-a durut inima, la propriu, mult prea mult am plâns și mult prea furios am fost atunci… dar după aceea mi-am dat seama că viața a fost din totdeauna în mine, și că cele mai multe lucruri dor atunci când ies la suprafață.

Și în ăstea trei luni… am făcut greșeli și m-au durut unele mult, și am învățat din ele. Am încercat să mă leg de orașul ăsta și nu am reușit, pentru că sunt legat de mine, locurile acestea au devenit o scenă, iar eu sunt eternul spectator-erou. Erou-spectator. Râd, ușor melancolic. Chiar nu vi s-a întâmplat niciodată să vă simțiți ca-ntr-o piesă de teatru?

Eu merg mai departe cu greșelile, cu amarul și cu bucuria mea necontenită. Cuvintele următoare sunt dintr-un discurs ținut la Sorbona, în 1910.

Nu este criticul cel care contează, nu cel care stă pe margine şi care arată cu degetul la cum s-a împiedicat omul puternic, ori cum  ar putea cel care face un lucru să-l facă mai bine. Meritul este al celui care se află în arenă; al celui care are fața murdară de praf, sudoare și sânge; al celui care se străduiește neobosit; al celui care greșește și ratează în mod repetat; al celui care cunoaște entuziasmul și devoțiunea și care se dăruiește unei cauze care merită efortul; al celui care, în cel mai bun caz, cunoaște triumful unei mari realizări, iar în cel mai rău caz, eșuează dupa ce a îndrăznit ceva extraordinar; al omului care știe că locul sau nu este alături de acele suflete slabe și reci care nu vor cunoaște niciodată nici victoria și nici înfrângerea…

T.R.