Din ce în ce mai des am momente în care nu îmi găsesc locul dacă nu strig, dacă nu azvârl din mine o expresie clară a sângelui și a vieții …din mine. O expresie clară a omului care sunt, cu toată complexitatea și neconcordanțele mele. Îmi arunc eterogenitatea, hopurile și iluziile pe un platou, și-l pun aici, la lumină.
A mă uita întru mine înseamnă a vedea, iar a vedea înseamnă a atinge, iar a atinge înseamnă a face ordine, iar a face ordine înseamnă a simplifica și a face frumusețea să iasă la iveală. Înseamnă a-mi dezmembra și renega calitățile introiectate pe parcursul a ceva mai mult de douăzeci de ani. Înseamnă a-mi rupe lanțurile și a fi liber, liber*. Înseamnă a mă lua pe mine și numai pe mine la drum și a mă însoți la bine și la rău. Înseamnă a avea o disponibilitate infinită pentru a făuri absolut orice vreau eu, și prin asta a-mi putea proiecta ființa în absolut orice vreau. Adică a trăi absolut orice vreau.
Cioran a spus că
[eu] nu sunt singur, ci singurul.
Eu sunt singurul care mă poate cu adevărat dojeni sau alinta, care mă poate ridica peste sau lăsa „sub vremuri”, singurul care mă poate lumina sau avea grijă de mine. Cei din jur sunt buni tovarăși de drum. Dragostea față de lume vine numai din dragostea față de sine. La fel se poate spune și despre responsabilitate. Fiecare cu drumul lui.
_____________________________________________________________
*Mă refer la soluția lui Zinoviev pentru a ieși dintr-un univers concentraționar, descrisă de Steinhardt în Jurnalul Fericirii.