Scurtcircuit

Am zile în care mă trezesc și nu am chef. De nimic. Din inerție încep să fac uzualul, până în momentul în care îmi accept starea așa cum este ea. Redescopăr caruselul orb în care mă învârte inerția. Îmi accept lehamitea ca fiind legitimă. Și mă opresc. Punct.

Și stau în liniște chiar și ore, și începe să mă doară, pentru că te doare să-ți dai seama la ce falsitate te supui și-ți reduci omul din tine. Scurt după durere intervine bucuria existențială, că sunt, pentru că sunt din nou la mine, în mine, și nu-mi mai arunc energia și viața orbește în afară, și nu-mi mai proiectez furia și ura asupra altora, și nu mai trăiesc afară din mine.

Nu am trăit ceva mai simplu, mai normal și mai plin de sens ca ambivalența dintre durere și bucuria că sunt. Pentru că albul nu poate exista fără negru, yin-ul nu poate exista fără yang, iar omul nu se poate purifica fără a se scălda în apa rece. Iar viața este pentru mine tocmai trăirea ambivalențelor, pentru că a simți în același timp durere și fericire este semnul unui suflet care se vindecă, de tot praful și pământul lumii.

Înseamnă că sunt. Și că trăiesc. Iar asta înseamnă totul pentru mine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

code