Singur acasă

Spiritul ei înăbușitor se infiltrase în fiecare crăpătură. Ieșea-șuvoi în prezența mea, strângându-mi gâtul cu catifea, trăgându-mă de nas înspre imaginea ei și sărutându-mi buzele; fantomă.

O simțisem de când urcam pe scări. Ușa Willkommen era în fapt un perete al acvariului plin până la refuz. De ea. Simțeam în ușă presiunea ei sufocantă, simțeam cum acea poartă va cădea la cea mai mică atingere făcând loc viiturii Smaranda, gata să îmi dea în cap cu ființa ei intoxicantă.

Intrând, am văzut înmărmurit cum fumul dens ce îmbrățișează podeaua se transformă într-un helix, ADN. L-am simțit înconjurându-mă și luându-mă în brațe, paralizându-mă, aplicându-și savuroasa magie de cafea: A, C, T și G se combinau măiestru în „Smaranda”, „Smaranda” se scrijelea cu sânge și râsete pe inima mea.

Sunt prins în mreajă. Spiritul acesta nu se va calma vreodată, pentru că densitatea lui este eternă. Mă sugrumă și ridică pe umeri până la cer. Acolo încep necesarele și invariabilele trepidații-joc. Cad? Nu cad? Nu știu, și râdem împreună.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

code