Inexpugnabil

În ultimul timp am trăit, în fiecare zi, mai multe realităţi. Aceasta pentru că în ultimul timp, eu nu am dormit.

Realitatea tu o percepi prin simţuri. Ele sunt amorţite acum, odată cu corpul tău. Cel din urmă îl simţi unul cu ce este în jur. Îl simţi, câteodată, mişcându-se de la sine. Simţi pulsiunea corpului, atât spre viaţă cât şi înspre moarte. Simţi că el vrea să se scufunde, lin, în întunericul lui propriu, să se odihnească. Eul tău pluteşte, undeva, în spaţiu.

Percepţia timpului se strică. A trecut o eternitate de când ai fost astăzi la facultate; zece ore mai degrabă – sau trei reprize de somn. E ciudat să-ţi pierzi cunoştinţa atât de des. Azi a plouat toată ziua, torenţial, şi de fiecare dată când te-ai trezit, primul lucru pe care l-ai remarcat a fost haosul de afară. De fiecare dată când te trezeşti, te întrebi dacă e altă zi. Te întrebi câte realităţi din acestea poţi să îndeşi într-un spaţiu de douăzeci şi patru de ore.

Ceea ce simţi tu nu este nimic altceva decât o straşnică dilatare relativistă, dragul meu. Ai la dispoziţie câteva vieţi, înghesuite într-o zi. Ai de fiecare dată şanse şi neşanse. De fiecare dată începi de la capăt.

Pot oamenii normali să te înţeleagă? Pot ei să-şi imagineze ce înseamnă a trăi atâtea episoade, pe parcursul unei zile? Eu nu sunt singurul care trăieşte în ritmul ăcesta. Ştii tu cine mai eşti. Noi doi murim şi reînviem, noi scoatem limba la curgerea lineară a timpului. Empatia reciprocă nu face decât să ne asigure că nu suntem, totuşi, singuri. Ne face să credem că trăind cum trăim, încă îi mai avem pe cei dragi lângă noi.

Tu? Da?!? Ai dormit?!? Un avantaj murdar! Scorpie!

Credeam, până să încep să trăiesc aşa, că spaţiul şi timpul îmi sunt buni prieteni. Ei îmi arată acum, dragii mei, că pot fi mai mult decât atât. Aceşti doi saltimbanci sunt întrepătrunşi cu fibra eului meu. Ei îmi arată că sunt elastici. Ei îmi arată o lume nouă.

Eu sunt la marginea ei. Nu am apucat, până acum, să fac cunoştinţă cu mine însumi în această lume. Eu nu m-am definit, deocamdată, în relaţie cu ea. Sunt curios, şi inevitabilul se va întâmpla. Eu vreau să văd cum mă pot schimba în această lume. Eu vreau să văd cum mi se schimbă valorile. Eu vreau să văd dacă pot fi eu însumi.

Universurile mele au multe goluri negre între ele – somnul e o graniţă inexpugnabilă. Realităţile mele zilnice nu par a fi mai mult decât vise, dar ceva rămâne în urmă. Viaţa mea. Deci vise frumoase. Numai sentimentul de acum contează, şi vreau să iau schimbarea de acum cu mine. Vreau să mai adaug un strat zidurilor construite până acum.

Pentru că vreau să fiu, eu.